Despre libertate, supraveghere și Procuroarea Generală a țării
De Ziua Mondială a Libertății Presei
Suntem Luiza Vasiliu și Victor Ilie, doi jurnaliști care scriu de-o juma de viață despre abuzuri, corupție, infractori și nedreptăți. Dacă ați citit investigații despre Dragnea, Burnei, Tate sau Marele Alb, ne-ați mai citit deja. Dacă nu, bine-ați venit!
Trei ani de când am fost urmăriți pe stradă cu tot cu copil de agenți ai structurilor de forță din România. Pe-atunci, credeam că e crima organizată mână-n mână cu frații Tate. Ne-a luat ceva să ne dăm seama că erau de fapt oameni plătiți din banii noștri, ai tuturor, ca să prindă infractori.
În loc să meargă pe urmele funcționarului corupt, au luat-o pe urma jurnalistului care investiga funcționarul corupt. Două luni au ascultat toate conversațiile telefonice, câteva zile l-au urmărit pe stradă și l-au pozat în fața redacției („măsuri de supraveghere audio-video”).
În cele din urmă, au închis dosarul din lipsă de probe.
DNA Iași, instituția care a decis să urmărească reporterul în locul infractorului, era condusă atunci de Cristina Chiriac, procuroarea care a ținut la sertar probele violului din dosarul episcopului Onilă. În aprilie 2026, invitată de secția de procurori a CSM să explice de ce n-a sesizat instituția competentă în cazul Onilă, Chiriac a răspuns că nu are nimic să-și reproșeze.
Președintele a acceptat bucuros numirea ei în funcția de Procuror General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, insistând, în ciuda investigațiilor jurnalistice ale colegilor de la Să fie lumină și a informațiilor consemnate în dosarul care a dus la condamnarea episcopului Onilă, că în înregistrările din sertarul procuroarei nu zăcea nici o infracțiune.
Am spus ce-am pățit anul trecut pe Balkan Insight și aici, pe Drepturi și strâmbe. Am scris și despre alte cazuri de jurnaliști din Iași hărțuiți de stat pentru munca lor despre încrengăturile din administrația locală. Aceeași logică strâmbă: în loc să cerceteze corupția din bani publici, DNA Iași deschidea dosare jurnaliștilor care scoteau la iveală mizeria de sub preș.
Așa se testează democrația. Fac instituțiile statului ce-ar trebui să facă sau, dimpotrivă, își consumă resursele pentru abuz de putere și interese personale?
A urmat un val de reacții din partea publicului, a colegilor jurnaliști și a organizațiilor care luptă pentru o presă liberă.
Mandatele de supraveghere care vizează jurnaliști, periculoase pentru democrație - a fost scrisoarea deschisă semnată de cele mai importante organizații care apără drepturile jurnaliștilor în România și-n lume - ActiveWatch, Centrul pentru Jurnalism Independent, International Press Institute (IPI), Committee to Protect Journalists (CPJ), European Federation of Journalists (EFJ), Free Press Unlimited (FPU), Osservatorio Balcani Caucaso Transeuropa (OBCT), Reporters Without Borders (RSF):
„Ministerul Justiției și organele judiciare relevante din România ar trebui să analizeze de urgență acțiunile DNA Iași în aceste cazuri pentru a evalua necesitatea și proporționalitatea operațiunilor de supraveghere și investigare. (...) Jurnaliștii din România, care activează în ciuda oricăror opreliști, pentru a face această muncă importantă, ar trebui să fie încrezători în protecția deplină a sistemului judiciar, nu să se teamă de operațiuni de supraveghere nejustificate de care se fac responsabile însăși autoritățile de aplicare a legii care ar trebui să îi apere.”
„Deși organizațiile noastre recunosc obligația DNA de a acționa în urma unei plângeri penale, imediat ce calitatea de jurnalist a lui Victor Ilie a fost identificată, autoritățile ar fi trebuit să țină cont imediat de standardele internaționale privind confidențialitatea surselor jurnalistice și libertatea presei, așa cum sunt acestea prevăzute în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și în standardele Consiliului Europei. Faptul că mandatul de supraveghere a fost prelungit cu încă o lună, fără o justificare identificabilă, ridică semne de întrebare cu privire la acțiunile DNA Iași, care necesită o analiză mai atentă.” (International Press Institute)
Cum au răspuns autoritățile române?
Cum vă așteptați, probabil.
Ministerul Justiției: nu se poate pronunța
Parchetul General: idem
Inspecția Judiciară: tăt normal
DNA: „crede că investigațiile jurnalistice au un rol esențial în identificarea faptelor de corupție, presa reprezentând un sprijin real și constant pentru activitatea instituției prin contribuția semnificativă la credibilitatea anchetelor penale” ;)
S-a rezolvat, nu se poate. Acest refren instituțional care însoțește mereu semnalarea abuzurilor de putere și împiedică orice progres democratic.
În raportul Consiliului Europei despre libertatea presei în UE în 2025, lansat în aprilie 2026, România apare menționată în același paragraf cu Rusia și Ungaria, la capitolul supravegherea jurnaliștilor de către stat, sau, mai le Carré style, „supravegherea tradițională de tip «trench-coat», desfășurată de către agențiile naționale de informații, precum și recurgerea nejustificată la atribuții de investigare.” Mai apărem și la condiții de lucru deplorabile, cu salarii foarte mici și nici un fel de protecție.
Dar cazul DNA Iași e trecut în lista abuzurilor instituțiilor statului care supraveghează jurnaliști:
Cazul a apărut zilele astea și în The Guardian, într-un articol despre raportul The Civil Liberties Union for Europe:
„Supravegherea de către stat a jurnaliștilor, cum sunt Francesco Cancellato și Ciro Pellegrino de la publicația de investigații Fanpage din Italia și Victor Ilie și Luiza Vasiliu din România, a reprezentat o problemă în mai multe țări, în timp ce procesele abuzive au rămas o amenințare tot mai mare.”
De ce nu constituie asta un motiv de îngrijorare pentru Președinte și partidele pro-europene? De ce nu-i auzim vorbind despre nevoia de-a avea o presă liberă, de ce nu insistă ca sursele și munca jurnaliștilor să fie protejate de amestecul instituțiilor de forță?
Nu știm, doar putem bănui că, într-o țară în care partidele politice continuă să toarne bani gârlă în presa mainstream, controlând, astfel, informațiile care ajung la oameni, un jurnalism cu adevărat independent nu e lucru pentru care e oportun să te lupți, nici măcar declarativ.
Starea libertății presei n-a fost niciodată în ultimii 25 de ani mai rău ca azi, spune cea mai recentă analiză a organizației Reporters Without Borders (RSF).
Odată cu jurnalismul liber, se prăbușesc și democrațiile.
Și orice șansă a publicului de a afla adevărul.
De asta am decis să ne întoarcem puțin în timp, azi, de Ziua Mondială a Libertății Presei, într-o zi din toamna lui 2023, când procuroarea Cristina Chiriac l-a primit pe jurnalistul supravegheat abuziv în biroul instituției pe care o conducea atunci.
Victor, ai legătura.
În vara lui 2023 mă cam lăsasem de jurnalism din cauza depresiei prin care am trecut după experiența cumplită de muncă de la Rise Project. Dar jurnalismul nu mă lăsa pe mine în pace pentru că din senin m-a sunat un polițist judiciarist de la DNA Iași. Mă anunța că m-au filat și mă citau ca martor în dosarul 24/P/2023. Trebuia să merg la Iași.
La prima vizită pe care am făcut-o la DNA Iași, am fost așteptat în birou de polițistul judiciarist, de procurorul de caz și de Cristina Chiriac, pe atunci șefa DNA, astăzi Procuroarea Generală al României. Înainte ca procurorul de caz sau polițistul să deschidă gura, Chiriac a luat cuvântul.
Părea jenată, ba chiar și-a cerut scuze. A spus că n-au mai urmărit jurnaliști niciodată și insista că s-au prins târziu ce meserie am.
Polițistul, mai puțin isteț decât șefa lui, mi-a zis ulterior că și-au dat seama că sunt jurnalist încă din prima zi. Doar la un Google distanță, procurorii și polițiștii DNA Iași puteau afla că mai făcusem documentări incognito printre samsari de medicamente, traficanți de persoane în Danemarca și hoți de carieră în Marea Britanie sau înalți prelați ai BOR pentru documentarul Clanul Marelui Alb.
Am fost suspect pentru acte de corupție și de asta au deschis dosarul pe numele meu, mi-au zis atunci, pentru că făcusem un undercover cu un funcționar corupt de la Direcția Sanitar Veterinară Iași, care ajutase o grămadă de combinatori să facă trafic de grâne.
Nu am luat legătura inițial cu funcționarul de pe numărul meu personal, ci de pe p cartelă de Vodafone pe care mi-o luasem din Roman, în drum spre Iași, de unde agățasem și un iphone vechi de la un amanet. Ca să-mi aflu noul număr de telefon de Vodafone, m-am sunat pe mine, pe numărul meu personal de abonament Orange. Nu mă feream de statul român, de Orange sau Vodafone, care puteau să vadă această conexiune între jurnalistul Ilie și „traficantul” Ilie. Al doilea apel s-a dus către funcționar.
Polițistul mi-a zis foarte mândru de el că i-am făcut viața ușoară și m-a identificat din prima zi în care au deschis dosarul penal nr. 24/P/2023.
Cu toate astea, nicăieri în dosarul penal nu scrie că aș fi jurnalist. În acte, ei nu au urmărit niciodată vreun jurnalist. În primele zile de mandat, când ofițerii operativi erau pe urmele mele prin București, eram consemnat ca „persoana supravegheată”, abia ulterior am fost identificat cu nume și prenume și CNP în rapoartele de filaj.
Ca să nu trebuiască să respecte „secretul profesional” al jurnalistului, respectiv dreptul meu de a-mi proteja sursele, nu au scris ce meserie am nici în Ordonanța de Începere a Urmăririi Penale, nici în Ordonanțele de Supraveghere și, deci, nici judecătorul de drepturi și libertăți n-a aprobat urmărirea unui jurnalist, ci a unui cetățean care părea că face trafic de cereale. Toate astea, deși în baza de date a Internelor, la Evidența Persoanelor, în dreptul meu scrie că-s jurnalist. Jurisprudența CEDO îi obliga să ia în considerare că sunt jurnalist și să nu mă caute la surse.
Același polițist mi-a spus dezamăgit că interceptările nu prea i-au ajutat pentru că nu prea am vorbit la telefon. Ceea ce e adevărat, în general folosesc aplicația Signal. Astfel, îmi criptez conversațiile ca să protejez surse sau informații înainte de publicare, nu ca să ascund infracțiuni.
Apelurile mele interceptate de DNA Iași în cele două luni de urmărire penală au fost irelevante, în general, majoritatea fiind curieri care mă căutau pe GSM pentru diferite livrări sau părinții mei care mă sunau necriptat.
Două apeluri, însă, au făcut excepție. Unul a venit de la Ovidiu Vanghele, care o documentase alături de colegii lui de la Să Fie Lumină pe Cristina Chiriac în dosarul episcopului care a violat ani de zile seminariști minori. Ovidiu mă sunase să îmi povestească ce a găsit despre fosta ministră Gabriela Firea și Azilele Groazei. Conversația a durat jumătate de oră, iar DNA Iași a știut la ce lucrează Ovidiu Vanghele și Bianca Albu.
Al doilea apel în GSM pe care l-a interceptat DNA Iași și care sigur li s-a părut spectaculos a venit de la Valeriu Nicolae. Mă sunase să povestim despre șeful SIE, Gabriel Vlase, și afacerile familiei sale. Investigația lui Valeriu a fost publicată în Libertatea și a produs un ditamai scandalul. Din nou, Chiriac și colegii ei au știut că urmează acest scandal dinainte să bubuie.
Cu toate astea, nu au consemnat nicăieri în acte că sunt jurnalist.
Uneori jurnaliști vorbesc între ei despre subiectele la care lucrează, se sfătuiesc, se pot ajuta cu surse sau idei de documentare. Aceste discuții se numesc „secrete profesionale”, iar autoritățile nu ar trebui să aibă acces la astfel de ședințe informale de redacție. Istoricul procuroarei generale Cristina Chiriac documentat de colegii de la Să Fie Lumină și standardele sale de moralitate nu ne conving că interceptările cu Valeriu Nicolae și Ovidiu Vanghele nu au fost folosite pentru a-i pune în gardă pe Firea sau Vlase.
Informațiile despre ce urmează jurnaliștii de investigație să publice îi ajută pe politicienii corupți să-și pregătească strategia de apărare sau să distrugă probe.
Deci Cristina Chiriac m-a mințit cu zâmbetul pe buze când mi-a spus că nu știa că sunt jurnalist. Funcționarul de la DSVSA Iași pe care îl documentam le-a servit pe tavă un pretext cu aparență de legalitate ca să afle despre ce vorbesc jurnaliștii, ce subiecte fac și cine le sunt sursele.
Mai am un argument care să îmi susțină suspiciunea.
La a doua vizită, am fost însoțit de avocata mea la sediul DNA Iași ca să îmi ascult interceptările. A fost creepy pentru că așa am descoperit că fusesem supravegheat și de la distanță.
Apelurile cu Ovidiu sau Valeriu au durat câte jumătate de oră, apelurile cu părinții mei vreo câteva minute, iar curierii mă sunau pentru câte un minut maximum. Toate apelurile pierdute apăreau cu “00:00”.
Însă majoritatea apelurilor din playerul DNA nu aveau timpi în dreptul lor.
Aceste apeluri veneau de la 0740 165 385, iar telefonul meu nu le afișa. Erau efectuate în sistemul SS7 și se numesc ping-uri de localizare. SS7 e un protocol de comunicații prin care telefoanele noastre le transmit releelor din jur că sunt prezente într-un loc anume, au semnal și, deci, pot fi sunate.
Apelurile pe care le primeam de la numărul DNA îi ajutau pe aceștia să mă localizeze chiar și fără să scoată pe teren echipe de filaj. Israelienii de la Verint, de pildă, vând pe piața liberă o aplicație numită Skylock care face fix asta, urmărește telefoane. Oricare dintre noi poate cumpăra ilegal de pe internet aplicații care fac geolocalizare prin sistemul SS7, dar statul o face legal.
Majoritatea apelurilor de la 0740.165.385 veneau automatizat către telefonul meu, pentru ca DNA să știe pe unde umblu.
Polițiștii cu care am discutat, de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate, de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice sau de la Direcția Generală Anticorupție, mi-au spus că folosesc aceste ping-uri ca să știe mereu unde sunt infractorii pe care îi monitorizează în teren. Ele sunt foarte importante pentru law enforcement ca să afle când două telefoane se apropie pentru transferul unor droguri, al unui plic cu cash sau orice alt moment operativ important pentru un flagrant.
Ping-urile sunt automatizate, la celălalt capăt nu stă un polițist care sună isteric oameni cu cazier încărcat. Bipurile curg zilnic, o dată pe oră sau chiar la minut.
Înainte de flagrantul pe care procurorii de la DNA Iași l-au organizat sub bagheta Cristinei Chiriac, când l-au prins cu un portbagaj de cash pe fostul lider PSD Dumitru Buzatu, probabil că sistemul DNA îl suna pe Buzatu o dată pe minut. Celebrat public care o mare lovitură anticorupție, dosarul lui Buzatu a rămas între timp fără probele principale. Jurnaliștii ieșeni spun că a fost o neglijență a procurorilor DNA, care îl va ajuta pe Buzatu să scape. Tot de la colegii din Iași am aflat că e o metodă clasică de operare: procurorii deschid dosare pe numele oficialilor implicați în acte de corupție, dar le fac superficial sau uită câte-un mandat, pentru ca apoi politicienii locali să scape de condamnare, iar procurorii să-și treacă în palmares „nume grele”. Să-i zicem justiție sportivă, prinde hoțul și dă-i drumul.
Mandatul meu de supraveghere în teren a început pe 8 martie 2023 la prânz și a durat 48 de ore. Adică am avut câte șase operativi pe urmele mele și ale Luizei constant până pe 10 martie, la ora 13:00.
În zilele alea am pozat patru dintre polițiști și am notat numărul de înmatriculare al unui 4x4 folosit pentru filaj. Foarte incompetenți, dacă mă întrebați pe mine – altfel, nu ar fi trebuit să îi pot observa, darămite să le mai și pozez fețele.
Pentru că și-au dat seama că i-am prins, procurorii DNA Iași au cerut prelungirea mandatelor de supraveghere. Or, legea spune că prelungirea mandatelor de supraveghere se face după ce prezinți judecătorului probe cu privire la infracțiunile săvârșite și vrei să extinzi cercul suspecților sau vrei mai multe probe, însă DNA Iași ceruse interceptarea mea pentru că nu aveau nimic.
Pe 10 martie am cedat insistențelor unei surse care voia să ne vedem ca să îmi dea un HDD cu date financiare. Bănuiam că sunt urmărit, pentru că îi pozasem pe cei care ne filau, dar încă nu știam cine sunt.
Copleșit de stresul că sunt urmărit, mi-am folosit toate skill-urile de counter and anti-surveillance. Am programat întâlnirea cu sursa la București Plaza, lângă stația de metrou Lujerului din București, dar am decis să cobor la Politehnica și să merg pe jos, pe un traseu care să îmi permită să observ pe oricine m-ar fi urmărit. M-am învârtit în cerc și am trecut prin tot felul de ganguri cu ocolișuri ca să mă asigur că nu am coadă.
Am ajuns la fața locului cu aproape o oră mai devreme ca să verific dacă sunt urmărit sau nu. Sursa a venit la ora 11 fix. Ping-urile DNA către telefonul meu s-au intensificat când nu am avut pe nimeni, fizic, pe urmele mele, eram sunat o dată la minut. S-au oprit după ce sursa a venit la întâlnire. O femeie s-a așezat la masa de lângă noi. Agent Șef Mădălina C.
Agenta Mădălina vorbea nimicuri la telefon, după cum i-am scris sursei, iar eu m-am dus după fenta ei. Cu toate astea, am avut grijă la ce și cum vorbim.
În mod suspect, din dosarul meu lipsește procesul-verbal de filaj pentru această zi, 10 martie. Pe 8 și 9 martie, polițiștii au consemnat cu religiozitate că Luiza a luat cartofi de la Cartofisserie, că am intrat împreună într-o cafenea de unde am luat „produse specifice” sau că mi-am făcut cumpărăturile „având asupra sa o pungă din material plastic, de culoare albă, inscripționată Borsec”. Brusc, în ultima zi detaliile n-au mai contat și la dosar nu mai există un proces-verbal de filaj pentru acea zi.
Nu am putut niciodată să demonstrez că sursa mi-a fost urmărită pentru că nu am obținut documente pentru ziua trei, dar suspiciunea a fost mereu acolo. De ce cred asta? Pentru că polițiștii i-au urmărit și pe alții cu care m-am văzut, pe Luiza, de exemplu, sau pe un vecin random.
Redau întâlnirea cu acest vecin, așa cum a fost observată de polițiștii ieșiți în carusel la filaj:
„La ora 18:20, din imobilul în care locuiește, situat pe strada Constantin Brâncuși nr. […] a ieșit persoana supravegheată (adică eu, LOL), a mers la un magazin alimentar situat în cadrul Complexului Alimentar Potcoava, Strada Constantin Brâncuși nr. […]. După 1 minut, Ilie Victor Gheorghiță a ieșit din magazinul alimentar, a mers pe bulevardul Nicolae Grigorescu, moment în care s-a întâlnit cu o persoană de sex masculin neidentificată la ora 18:25. Cei doi au purtat discuții, apoi s-au despărțit, ora fiind 18:27. Persoana de sex masculin, neidentificată, a mers și a intrat în imobilul situat pe bulevardul Nicolae Grigorescu nr. […], bloc […], sc. […], apartamente de la 101 la 120, iar persoana supravegheată a mers și a intrat în incinta farmaciei Dr. Max, situată pe bulevardul Nicolae Grigorescu nr. 31A.”
Vecinul meu era Gruia Dragomir, și el tot jurnalist. L-au condus polițiștii acasă absolut fără nici un motiv, doar să verifice, chipurile, că nu urcă într-un camion cu grâne de contrabandă din Ucraina.
Dacă dispozitivul de filaj l-a urmărit până acasă pe Gruia, cu care am discutat fix 2 minute înainte să mă duc la farmacie, mă îndoiesc profund că nu mi-au urmărit sursa cu care am stat la masă, am băgat cafele și țigări gesticulând, ne-am deschis amândoi laptopurile, el mi-a dat un HDD, eu am notat pe hârtie tot ce îmi spunea și fiecare s-a dus la casa lui pe trasee alambicate.
Din când în când vorbesc cu acest om și-l mai întreb dacă în viața lui e totul normal, dacă n-a fost dat afară de la muncă și dacă e în siguranță. Mulțumită lui, ați putut citi unele dintre cele mai bubuitoare investigații pe care le-am publicat în ultimii ani.
Prioritatea mandatului meu va fi consolidarea încrederii publice în actul de justiție (...) Combaterea corupției, a infracțiunilor constituie domeniile prioritare, a declarat Chiriac după ce a devenit Procuror General.
Când ne-am văzut în biroul de la DNA Iași acum doi ani și jumătate, m-a asigurat că și funcționarul corupt care mă reclamase avea un dosar penal. Dar că durează.
Ciobanu, șeful DSVSA Iași, nu a fost nici acum trimis în judecată. Ne recomandă în continuare să avem grijă de unde cumpărăm mieii de Paște.
Date în imagini, de la Adriana Diaconu, information designer. Dacă vreți să lucrați cu ea, o găsiți pe Insta:
Două recomandări de Ziua Libertății Presei:
Inside Gaza, r. Hélène Lam Trong, documentarul ARTE despre jurnaliștii care au rămas să fie martori ai genocidului chiar și când colegii lor erau uciși de armata israeliană, iar casele lor erau bombardate. Mai Yaghi, Adel Zaanun, Mohammed Abed, Mahmud Hams și Yahya Hassuna au documentat raderea palestinienilor de pe fața pământului pentru AFP, în condițiile în care erau țintele statului Israelului, cel mai mare ucigaș de jurnaliști.
Adel Zaanun, șeful biroului AFP din Gaza, a venit la festivalul de la Perugia* în aprilie și a povestit cum e când copiii tăi, înfricoșați de bombe și moarte, îți spun că din cauza ta a început războiul, pentru că ești jurnalist. Și tot el a povestit cum primeau telefoane de la presa din Occident (New York Times, Washington Post) care-i întrebau dacă ei chiar sunt jurnaliști și dacă fotografiile lor cu copii uciși chiar sunt adevărate.
My Undersirable Friends - Part 1, Last Air in Moscow, r. Julia Loktev, un documentar despre care Putin și-ar dori să nu existe, căci urmărește mai multe jurnaliste în lunile de dinaintea invaziei Ucrainei, când legea agenților străini începea să facă primele victime. Oricât aș fi citit despre asta, să le văd pe femeile astea incredibile continuând să-și facă treaba deși colegii lor sunt închiși, vorbind cu mamele lor la telefon, gătind, luându-și copiii de la școală, străduindu-se să informeze publicul din Rusia despre mizeriile lui Putin și ale oligarhilor, mi-a adus un val de lacrimi.
Filmul e pe MUBI și, dacă nu vreți ca banii voștri de abonament să ajungă la IDF, faceți un cont gratis de 7 zile și anulați-l apoi.
Anul ăsta la Perugia s-au întâlnit sute de jurnaliști din toată lumea pe sub glicinele încărcate de soare, iar Maria Ressa, cu Nobelul pentru Pace într-un buzunar și o neobosită credință în oameni în celălalt, ne-a spus să fim optimiști, că încă n-am ajuns la apocalipsă, e doar un armageddon, iar în armageddon încă te mai poți lupta.
La luptă, deci!
Victor&Luiza sunteți extraordinari! Democrația noastră pâlpâie…este în comă. Puterea are la butonieră aproape toată „presa liberă”. Voi, Snoop, Rise Project, Să fie lumină, Ovidiu & Valeriu, Recorder, CJI, Freddoom House, sunteți excepțiile…Felicitări!
Felicitări pentru articol și pentru toată munca pe care o depuneți! Greu de înțeles numirea doamnei procuror de către președinte. Chiar dacă, să zicem, toate acuzațiile la adresa dânsei sunt explicabile cumva, oare nu exista niciun alt procuror doritor? Mai ales ca acestea nu sunt acuzații apărute peste noapte, la știrea propunerii sale, ca să se poate zice că sunt fabricații.