De ce nu mai avem încredere unii în alții. Și de ce ar trebui să avem
Încrederea nu e naivitate. E o formă de curaj și de apărare. Simion și rușii vor să n-o avem.
Suntem Luiza Vasiliu și Victor Ilie, doi jurnaliști care scriu de-o juma de viață despre abuzuri, corupție, infractori și nedreptăți. Dacă ați citit investigații despre Dragnea, Burnei, Tate sau Marele Alb, ne-ați mai citit deja. Dacă nu, bine-ați venit!
Sinaia, cota 2000, decembrie 2024. O mamă cu un bebeluș la piept întreabă oamenii dacă pot să-i împrumute un pic telefonul ca să-și sune soțul. Ea și l-a uitat în mașină, în parcare, explică, iar soțul și băiatul cel mare sunt deja sus. Roagă trei oameni. Și bărbați, și femei. Nu i-l dă nimeni. O doamnă îi întoarce spatele ca și cum ar fugi de o boală contagioasă.
Mall, februarie 2025. Mănânc o salată și mă uit în telefon. O adolescentă cade din picioare fix lângă masa mea. Părinții sar să vadă ce are. Am o sticlă de apă nedesfăcută, le-o dau. Fata își revine în câteva minute, bea o gură de apă. Părinții vor să-mi dea bani pe sticlă, le zic că ar fi și culmea, e doar o sticlă de apă. O sprijină pe fiica lor, care încă merge greu, și pleacă spre ieșire. Peste 10 minute apare tatăl în fugă și-mi lasă pe masă o bancnotă de 10 lei.
Internet, 2024/2025 (dar lucrurile au început de mult să se strice). Suntem nicușoriști, georgiști, auriști, elgebetiști, sorosiști, suveraniști, globaliști. Nu mai suntem oameni.
Suntem furioși că ceilalți există pur și simplu. Dacă n-ar exista ei, noi n-am mai avea problemele astea. Dacă n-am exista noi, ei n-ar mai avea problemele astea.
Nu avem încredere unii în alții. Ne privim cu suspiciune și dezgust.
Poate c-o să spuneți că nu contează.
Contează, pentru că studiile cercetătorilor ne arată că dacă avem încredere, suntem mai puternici. Și dacă suntem mai puternici, chiar avem energia și elanul de a imagina și de-a face lucruri împreună pentru noi și comunitățile noastre. Și nu ne răstoarnă primul aruncător de ură care ne iese în cale.
„Când suntem împreună într-o comunitate, e mult mai greu să judecăm oamenii în alb și negru”, zice Jamil Zaki, șeful Laboratorului de Neuroștiințe Sociale de la Stanford, autorul cărții Hope for Cynics: The Surprising Science of Human Goodness. Zaki cercetează împreună cu colegii lui felul în care lipsa încrederii duce la depresie, singurătate, relații superficiale și chiar o moarte mai grabnică. Pentru că se pare că atunci când nu avem încredere, tindem să credem că ceilalți sunt mai groaznici decât în realitate. Iar viața devine și mai greu de trăit.
Dar cum suntem noi, de fapt, după 35 de ani de democrație?
Spațiul public e o rană în care picură zilnic acid de la robinet. Suntem călcați în picioare. Răniți. Dezmembrați.
Am scormonit prin studii și statistici ca să-nțeleg un pic ce nu se vede de pe internet.
Muncim cel mai mult din UE, dar suntem cel mai expuși la riscul de sărăcie sau excluziune socială.
60% dintre noi nu își permit să plece măcar o singură săptămână pe an într-o vacanță. Și aici suntem primii din UE. Pe locul doi vin bulgarii, și pe trei ungurii. Dada, ungurii. Asta apropo de declarația din dezbaterea Euronews a lui Simion despre admirația lui pentru liderul Orban Viktor, unul dintre cei mai distrugători autocrați europeni din ultimele decenii, ale cărui „poziții” Simion a mărturisit live că vrea să le transforme în „politică de stat și în România”. Iar Orban s-a grăbit să se filmeze într-o catedrală susținând „lupta pentru apărarea creștinismului” a lui Simion.
Aș insista într-o viitoare dezbatere să aflăm cu toții ce pozițiii ale lui Orban vrea Simion să aducă la noi. Să facă alianță militară cu Serbia (link-ul e de pe Tass-ul rus, căci cine se poate bucura de o asemenea veste dacă nu Putin)? Să cumpere presa și să instaureze cenzura de stat? Să interzică marșuri și proteste? Să distrugă universitățile? Să trimită operațiuni de spionaj în Ucraina ca să vadă pe unde-ar putea să invadeze armata Ungariei? Să reprime opoziția? Să fure fonduri europene? etc. etc.
Deși salariul minim brut a crescut la noi de zece ori de când am intrat în UE, tot suntem la coada clasamentului. Mai prost ca noi stau bulgarii, letonii și, din nou, ungurii.
UE a venit, ne-a dat bani, dar la primire s-au aliniat, de multe ori, politicieni, afaceriști și crimă organizată. Și o justiție care a stat și s-a uitat. Mai explică cui poți de ce e bine că suntem în UE. Sau că am primit în total pentru infrastructură și subvenții 100 de miliarde de euro (a doua cea mai mare sumă după Polonia, spune Vlad Adamescu de la Politica la minut). Om fi primit, dar viața-i grea și dușmanul are colți.
Jumătate dintre votanții lui Simion în primul tur au făcut doar clasele primare. Huo, au strigat unii. Fără să se gândească dacă oamenii ăia au decis ei singuri când aveau 10 ani să nu mai meargă la școală sau dacă sistemul de educație din țara asta nu e în stare nici acum, după n miniștri și proiecte goale ca România educată, să ofere acces la educație tuturor copiilor. Avem cea mai mare rată de abandon școlar în continuare, în vreme ce aproape 39% dintre copiii noștri sunt expuși sărăciei sau excluziunii sociale. Din nou, cel mai ridicat procent din UE.
Cum o să arate viitorul dacă prezentul arată așa?
O întrebare mi-a rupt inimia. Nu asta, ci una dintre cele care măsoară an de an fericirea, sau mai bine zis mulțumirea față de propria viață, în megastudiul global World Happiness Report, făcut de Universitatea Oxford, Gallup ș.a.
Dacă ai avea o problemă, ai rude sau prieteni pe care să poți conta să te ajute oricând ai nevoie sau nu?
Nu, au răspuns 2 din 10 români, plasând țara pe poziția 81 din 147 la capitolul sprijin social. În Finlanda, unde oamenii se declară de mulți ani la rând cei mai fericiți cu viețile lor, mai generoși, mai plini de încredere unii în alții, 96% dintre cei care au răspuns au zis că da, are mereu cine să-i ajute. 16 procente nu înseamnă mult în cifre, dar e uriaș dacă măsori în vieți de oameni.
În cel mai recent raport WHR, lansat la final de martie 2025, suntem pe poziția 35. Cel mai mult contribuie banii, apoi urmează sistemul de sprijin social. Dacă le-am avea pe amândouă, am fi mai mulțumiți de viețile noastre. Și mai dispuși să avem încredere în celălalt. Stăm prost și la generozitate (locul 117) - nu ajutăm un străin pe stradă, nu facem voluntariat, nu prea dăm înapoi un portofel pierdut, și mai stăm prost la ce credem despre corupție - adică credem că e mare (126).
În Bowling Alone: The Collapse and Revival of American Community, Robert D. Putnam, cercetător în științe sociale și politici publice la Harvard, scrie despre felul în care lipsa locurilor de întâlnire în comunități a accentual degradarea legăturilor sociale și, în cele din urmă, democrația.
Câte locuri de întâlnire pentru oameni cât mai diferiți ca vârstă, sex, statut social există în orașele voastre? Unde se mai întâlnesc oamenii în sate? Se mai întâlnesc? Avem contexte ca să ne ajutăm unii pe ceilalți?
(În 2022, doar 4 la sută dintre noi făcuseră voluntariat pentru o cauză în ultimul an.)
Oamenii care nu au încredere în ceilalți și care nu sunt mulțumiți de viețile lor sunt mai predispuși să voteze cu extrema dreaptă, spun cercetătorii în capitolul despre încredere din World Happiness Report. E mai puțin o chestiune de ideologie, cât de frustrare și singurătate.
Ideologia anti-sistem și neîncrederea în instituții sunt legate de un nivel scăzut de satisfacție în viață, însă un nivel scăzut de satisfacție în viață, luat separat, nu este suficient pentru a genera o mișcare populistă de extremă dreaptă. Dreapta populistă are nevoie și de o dimensiune a neîncrederii în celălalt, care este asociată cu atitudini anti-imigrație și anti-redistribuire a veniturilor.
În SUA, de pildă, 50% dintre americani ziceau în anii ‘70 că au încredere în ceilalți. Azi, doar 30% mai zic asta. Epidemie de singurătate, spun unii. Facebook și TikTok, spun alții.
Societățile care și-au stricat mecanismul încrederii își revin greu dintr-o criză, avansează împiedicat, construiesc prea puțin. Oamenii nu simt că aparțin și sunt ușor de prins în gheare de guru populist.
Dar încrederea e o treabă reciprocă. Nu poți să ai încredere în cineva care, la schimb, nu are încredere în tine.
Analfabeți, pleavă, tiriști, asistați, golani etc.
Un populist se bucură de fiecare dată când un om folosește cuvintele astea despre alt om.
Un extremist e fericit când vede că sărim unul la gâtul celuilalt.
Un lucrător la mașinăria de propagandă rusă bifează o sarcină de serviciu când rețeaua lui de boți ațâță ura.
Pe un grup local al unui oraș micuț din România, un cont fals cu poze AI-generated la profil comentează în cascadă cu meme rasiste. Simion e ț*igan, consiliul lui e o șatră, votanții lui sunt maimuțe. Simpatizanții lui Simion se inflamează, se iscă o ceartă. Sunt oameni care se văd la piață sâmbăta, unii se știu de când erau mici.
În poza de profil generată de AI, o femeie sexy pe numele ei de bot Ștefania Dobre poartă un tricou cu Fuck Putin. În alta, Fuck Russia. Aham.
Un domn a devenit faimos în comunitatea de grădinari din România pentru că e priceput la răsadurile de roșii. Are roșii mici și negricioase, roșii grăsane și galbene, roșii ca niște dovleci micuți și o figură de bunic bun. De când cu alegerile, share-uiește zilnic clipuri de câteva secunde cu Nicușor. Nicușor care cică doarme la dezbatere, Nicușor care cică nu leagă două idei, Nicușor care cică nu știe matematică, Nicușor penibil și îngălat, Nicușor care cică își mănâncă mucii, Nicușor care cică a distrus Bucureștiul. Cum să votezi cu așa un om? Din dezbaterea de patru ore de pe Euronews, a dat mai departe tot câteva secunde, tăiate fix cât să iasă demonstrația.
L-am întrebat de câteva ori în comentarii pe domnul cu roșiile dacă a văzut și intervenții mai lungi ale candidaților sau doar secundele astea scurte. Nu mi-a răspuns.
Nu are de unde să știe că Simion e regele minciunilor. Pentru că lucrurile astea nu ajung la el tăiate în clipuri de două secunde. Sau nu ajung deloc. Și oricum n-ar avea încredere în ceva care vine de la presă. Anul trecut aveam unul dintre cele mai scăzute niveluri de încredere în presă dintre cele 47 de țări analizate de Reuters Institute Digital News Report (pe bună dreptate, într-o mare măsură; avem cu toții de tras de pe urma cumpărării presei de către politicieni, dintre care o parte îl susține azi pe Simion).
La începutul anilor 1990, spune Ioana Avădani, expertă în istoria presei și libertate de exprimare, încrederea românilor în jurnalism era la un nivel nefiresc de mare - 80%. Presa era a treia instituție în care oamenii aveau încredere, după Biserică și Armată.
Acum a căzut la 30%.
Ce vine de la jurnaliști nu merită crezut, ce vine de la orice cont de pe internet, da, clar, atâta vreme cât sunt pro-candidatul preferat.
Dar Simion chiar e regele minciunilor.
A mințit că locuiește într-un apartament micuț ca să sensibilizeze electoratul, dar, de fapt, stă într-unul de patru ori mai mare, cu o terasă încă pe-atât. Și nici nu plăște chirie ;)
A mințit că a fost primit cu urale și entuziasm de muncitorii dintr-o fabrică din Alba. De fapt, muncitorii au fost scoși în curte sub pretextul unui exercițiu de incendiu. Au fost toți prinși în poză ca la vizitele regizate ale lui Ceaușescu.
A mințit că e anti-sistem, dar s-a înconjurat de securiști, afaceriști, politicieni care sunt responsabili de distrugerea sistematică a României de cel puțin 10 ani.
A mințit că România importă 42 000 de tone de miere din Ucraina ca să agite nemulțumirea producătorilor. Deși, de fapt, importă de 20 (!) de ori mai puțin. Aceeași minciună a interzis importurile în Ungaria, unde s-au trezit cu miere de la chinezi. Și au retras legea.
A mințit că AUR nu ia subvenții de la stat pentru campania electorală, că ei sunt altfel, dar i-au luat și i-au cheltuit pe toți.
A mințit că-i păsă de sănătatea românilor și că el crede că my body my choice, dar partidul lui susține o moțiune în care vaccinul ROR e descris ca fiind un risc ascuns, iar vaccinul HPV o politică periculoasă. În România mor copii și femei din cauza lipsei unor campanii susținute de vaccinare. În ultimul an, 85% dintre cazurile de rujeolă din UE și Spațiul Economic European au venit din România, unde rata de vaccinare a scăzut sub 70%. Iar peste 1500 de femei mor în fiecare an la noi de cancer de col, care poate fi prevenit prin vaccin.
A mințit oamenii că le dă case la 35 000 de euro, a făcut o întreagă campanie cu asta, i-a adunat, le-a luat datele și acuma recunoaște c-a fost doar marketing.
A mințit că nu vrea nepotism și paraziți, dar a pus pe listele AUR rubedeni și cunoștințe.
A mințit că e criticul lui Ciolacu și al guvernarii PSD-PNL în vreme ce prin țară AUR a bătut de mult palma cu colegii din celelalte partide.
Istoricul lui public e bazat pe minciună, cum îi stă bine oricărui populist. Și tot el i-a zis contracandidatului de patru ori că minte în timpul dezbaterii.
De asta el, Georgescu, Gavrilă și Șoșoacă, liderii extremiști din România lui 2025, vor ca jurnalismul să fie gone. Ca să nu mai aibă cine să le dezbrace minciunile.
„Sunt mai bun ca dvs. la aruncat cu vorbe”, i-a zis Simion lui Nicușor Dan într-un puseu rar de sinceritate.
Întrebat în aceeași dezbatere de ce se asociază cu legionari, Simion a răspuns sâcâit:
„Curiozitatea a mâncat pisica”.
Nu mai fiți curioși, că nu e voie. Nu mai puteți întrebări despre minciunile lui Simion și simpatiile lui extremiste.
Nu mai fiți jurnaliști, căci Simion apără libertatea de exprimare, dar doar a unora.
Mai precis, a televiziunii conspiraționiste Realitatea TV (unde s-au și dus banii AUR de campanie), a lui BobbyD, propagandist din Constanța, a maestrului Cristoiu și a celor care-l slăvesc pe liderul AUR.
Ce vreau, de fapt, să zic e că nu oamenii sunt vinovații pentru ce votează.
Principalii vinovați sunt ăia care le servesc propagandă și minciuni pe banda rulantă din fabrica de dezinformare, la televizor sau pe internet (tura asta de alegeri, aproape toți candidații au folosit metoda Georgescu, rețele întregi de conturi false activate instant care manipulează opinia publică și toarnă minciuni, lăsate libere să zburde de rețele sociale) și ăia care i-au călcat pe cap și i-au adus până aici complet dezarmați, răniți, uitați (adică partidele care-au ținut cu dinții de putere în ultimii 35 de ani pentru beneficiul lor, al rudelor și-al prietenilor).
Nu mă refer aici la aripa extremistă dintre votanți. Care există, e bine documentată (chiar zilele trecute a făcut Context un portret colectiv excelent și înfricoșător al radicalilor din jurul lui Simion) și a început să se manifeste din ce în ce mai vocal prin acte de violență online și offline.
Cum e amenințarea asta cu violul pe care a primit-o o fată de pe Instagram cu un milion de fani care a avut curaj să spună că Simion e un pericol.
Curaj pe care deocamdată Selly, idolul de la Beach Please (unde s-a urcat și Tate pe scenă, care acum își împarte PR-ul cu Simion), încă nu l-a avut. Dar mai e o săptămână, cine știe.
Oricum violul intră la „și altele” / „o grămadă de minciuni, marote și violuri” pentru Simion.
Bărbatul care ar vrea să devină președintele României, o țară care e locuită și de bărbați, și de femei, se tot chinuiește să ascundă subiectul violului unei fete de 17 ani care s-a întâmplat la o școală de vară organizată de AUR. Dosarul trenează de doi ani, victima e hărțuită, Simion își declară live admirația pentru Trump, un bărbat acuzat de 25 de femei din anii 70 încoace de viol și hărțuire sexuală.
Și n-are nici o problemă că împarte PR-ul cu frații Tate și că e susținut public de ei, deși sunt cercetați în mai multe anchete pentru viol, trafic de persoane, exploatare de minori, spălare de bani etc.
Nu știu cine o să câștige alegerile astea
Nu știu cum o să arătăm cu toții după 18 mai.
Putem face destul de puține și destul de multe în același timp ca să prevenim un dezastru.
Să vorbim calm și înțelept cu cei nehotărâți.
Să facem mici acte de bunătate fără să așteptăm nimic înapoi.
Să votăm.
Să nu renunțăm să ne imaginăm un viitor împreună.
Să nu lăsăm propaganda, de oriunde ar veni ea, să sape gropi și mai adânci între noi.
Mi-a mai rămas în minte ceva de la dezbaterea Dan - Simion.
Jurnalista Euronews a întrebat care sunt cele cinci competențe cu care candidații cred c-ar trebui să iasă elevii din școală.
Simion n-a înțeles diferența dintre competențe și cunoștințe. Sau n-a fost atent. A sărit cu să știe istoria României, geografia României..
Dan a numărat cinci competențe, începând cu „să reușească să distingă adevărul de fals”. A ținut musai să mai adauge încă una: „să reușească să lucreze în echipă”.
Ceea ce ne doresc nouă, tuturor.
P.S. Mi-ar plăcea să primesc pe adresa redacției noastre mici de Substack - drepturisistrambe@gmail.com - povești despre încredere. Le-am publica într-o rubrică separată în fiecare newsletter, oricât de negru ar fi subiectul și orizontul.
Cum e o poveste pe care am văzut-o pe Facebook zilele trecute, cu o femeie care stătea în sala de așteptare de la o clinică și s-a trezit cu un bebeluș în brațe. Și da, primul ei gând a fost că mama i-l lasă și fuge, dar de fapt i l-a lăsat doar câteva minute, cât a rezolvat niște hârtii la recepție. Și femeia i-a mulțumit c-a avut încredere în ea. (Am crezut c-am salvat postarea, dar n-am apucat, dacă se recunoaște autoarea, să dea un semn :)
Ce să faceți, între timp:
Să citiți textul ăsta de dat fiori al Biancăi Felseghi din Pressone despre cum ar putea arăta mersul nostru pe stradă dacă Simion e președinte. Și textul ăsta ca pâinea albă caldă al lui Iulian Bocai din Scena9 despre singurătate și golurile pe care ni le-a lăsat statul.
Să vedeți primul episod din Dosarele ZYX, unde Alexandra Rusu, manager și director editorial la ZYX Books, editura curajoasă care a publicat traducerea în română a cărții despre Lumea fraților Tate - patru ani de investigații în manosferă, ne-a invitat la o discuție despre extremism, adolescență, influență online, masculinitate și putere. Și cui îi lăsăm pe copiii noștri când îi lăsăm pe internet.
Să nu vă pierdeți speranța. Într-un Eurostat recent, tinerii români erau pe locul doi în UE după finlandezi la încrederea pe care spun că o au în ceilalți. Dacă nu le-o distrugem cu un regim fascism, poate mai avem o șansă.
Ne întoarcem curând cu povești despre boți care intră în mințile oamenilor și distrug democrații.
Selly se pregătește probabil de campanie electorală peste 5-10 ani: îmi închipui un viitor nu foarte îndepărtat în care, după un regim falimentar AUR vom fi invitați să îl votăm pe acest antreprenor 100% român, care știe cum să ne scoată din groapă.
DA Nicusor 😀